2014

CSR4WOMEN

Primul eveniment din România dedicat exclusiv campaniilor sociale pentru femei, a fost organizat sub forma unei conferințe cu gală de premiere, în care promovăm respectul de sine, frumusețea, sănătatea femeilor și drepturile acestora.

Bursele Superscrieri

Fundația Friends For Friends și Avon România lansează Bursele Superscrieri/Avon, un program a cărui menire este să sprijine financiar și profesional autorii români de creative non-fiction care pot să gândească, să documenteze și să finalizeze proiecte jurnalistice complexe, de profunzime, pe tema violenței domestice din România.

Programul constă în trei burse în valoare de 1.000 euro fiecare și se desfășoară sub umbrela Premiilor Superscrieri. Acestea reprezintă o competiție care premiază, din 2011, jurnalismul narativ și scriitura creativă și pentru 2014 ne-au pregătit o surpriză: e primul an în care Superscrieri are și un program de burse, de finanțare de conținut.

Nu dăm share violenței
 
Zi de zi dai Share pe Facebook și te implici pentru ceea ce crezi. E timpul să inversăm butonul și să nu dăm SHARE violenței.

Pe 14 februarie, Avon lansa concursul de eseuri “Povestea din liceul meu Albastru” în cadrul proiectului “Licee Albastre”. Scopul concursului este educarea tinerilor din România privind violența, recunoașterea și identificarea fenomenului de violență în cuplurile de adolescenți.

Adolescenții între 15-18 ani ne-au putut trimite într-un eseu ce înseamnă violența, cum îi schimbă pe oameni sau ce plan ne propun să luptăm împotriva violenței în cuplurile de adolescenți.

Eseurile câștigătoare au primit Ipad-uri Mini, iar cel mai bun a fost publicat în Dilema Veche.

Licee Albastre
 
Proiectul Licee Albastre face parte din Campania Respectului şi isi propune în principal susţinerea în 10 licee din ţară a unor sesiuni de informare adresate liceenilor cu tema “Violenţa în cuplurile de adolescenţi”.

Fiecare sesiune cu o durată de 2 ore va avea un format de lucru interactiv pornind de la recunoaşterea şi identificarea fenomenului de violenţă în cuplu. Ce înseamnă violenţa în cuplurile de adolescenţi, care sunt formele de manifestare, ce simte o victimă a violenţei şi ce anume o împiedică să facă schimbarea.

Partenerii noștri: Asociația ANAISAsociaţia Femeilor din SibiuAsociaţia Touched Fundaţia Friends for FriendsFundaţia PACT